Arhive etichetă | tara

La mulți ani popor român!

Avem un cer frumos peste ţară. Acelaşi soare şi aceiaşi nori cărunţi. Am avut cândva o soartă comună, pe care o împărţeam la bine şi la nevoi.

A fost o Unire, în care românul era român la el acasă, hora mai aprins se învârtea şi cântul mai dulce suna.

1 Decembrie 1918, o zi glorioasă  care a scris istoria unui neam. S-a câştigat o luptă grea, dar a meritat. Pentru prima oară, de la Mihai Viteazul încoace, toţi din aceiaşi mamă, erau uniţi sub acelaşi steag, sub acelaşi cer.

Oamenii simpli au lăsat coarnele plugului, ciocanul şi mistria, rânduiala şi strungul şi au mers cu toţii spre Alba Iulia strigând: “Trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”

Trebuia să fii martor la acel dangăt de clopot, la acea revărsare de lume, la acea fierbere de revoltă a mulţimii, ca să-şi dai seama de veridicitatea cuvintelor, că: “Românii sunt eroi, dar cu deosebire când sunt în grup. În front, la război; în ceată, la revoltă; în cârd la vânătoare… curajul românului nu are pereche!” (C.R. Matru)

Raportate la situaţia de azi, ele, izbânzile, au fost cu adevărat măreţe, mai ales dacă ne gândim la condiţiile istorice în care au fost repurtate. Uneori constaţi cu regret că ceea ce-am obţinut atunci, n-am fi putut să obţinem astăzi; mai mult decât atât – începem chiar să le pierdem.

Victoria Unirii a fost urmărită de-o întreagă Europă, fiind apreciată ca pe un miracol în acele vremuri. Miracol pentru cei ce n-au ştiut că basarabenii au supravieţuit numai graţie faptului că au avut veşnic în memorie testamentul lui Ştefan cel Mare, idealul lui Eminescu, perspicacitatea de a se identifica în totalitate cu graiul şi tradiţia neamului românesc.

La mulţi ani celor cu inima română… celor ce simt româneşte, celor ce ştiu ca sunt români dar şi celor ce nu ştiu ca sunt români ! TRĂIASCĂ ROMÂNIA DODOLOAŢĂ !!!

 

Durerea ghimpilor

 

„Nu poate nimieni, nici cu istoria în mînă,

Nici cu harta în mînă, nici cu tratatele îm mînă să spună

Că Basarabia nu e ţară Românească.”

(I.C.Brătianu 1821-1891)

 

Plouase mărunt atunci… tainic şi candid, trist dar şi frumos, cald şi rece, de-o nouă primăvară, de parcă dragostea nu se născu la începuturi, ci abia atunci se închega ca un boţ de lumină, pe sârma ghimpată a hotarului. Chiar aşa… laolaltă cu ghimpii care nu mai suportau nici ei sa aducă atâta durere oamenilor, dintr-o parte şi din cealaltă.

Inimile înaintau în zborul lor neştiut, ca nişte fantome în zare, zburând până la limite… până la sârma blestemată… nicidecum mai departe! Ştiam sigur că şi tu iţi doreşti să putem zbura liberi sub cerul României. Da… cerul Ţării Româneşti, care nu a fost atins de urâta istorie ce desparte şi astăzi tărâmul strămoşesc. Liberi… să fim liberi pe ambele maluri ale râului , care ascunde în sine toată durerea, iubirea şi dorul românesc. Liberi precum porumbeii…

Întâlniţi pe sârma ghimpată, inimile triste visau… visau la o istorie frumoasă, rămasă undeva în 1918, cu multe tricolore fluturânde. Visau… la o nouă primăvară reînviată de bucuria Unirii frumoase. Visau la zborul liber sub cerul albastru al unei ţări mari.

Eu mă refugiam în propriile gânduri şi adunam doar amintiri… amintirea ta, a dorului pierdut, a cântului de jale, a notelor fredonate de coardele inimilor arzânde de creştini, a unei istorii comune. De ce oare nu s-ar face un pas înainte spre noi cetăţi înălţate în locul sârmelor ghimpate – cetatea Iubirii şi cel mai frumos, cetatea Unirii… ?

Ar fi prea frumos să nu ştim ce-nseamnă durerea ghimpilor din sârmele ruginite! Prea frumos, să vezi aripi întinse în deplină libertate sub cerul românesc. Cât de minunat ar fi să dispară hotarul urât ce desparte atâtea visuri, nădejdi  şi doruri!

Cine ar putea tămădui suferinţa inimilor îndrăgostite, care simt că nu pot fi alături niciodată ? E atât de dureros sa trăieşti această iubire imposibilă …

Mai bine gândul îmi îndrept spre tot ce-i luminos

Visând cu tine, pruteana noastră întâlnire

Cel mai divin moment trăit de noi va fi,

Ştiindu-ne cuprinşi, într-un cuvânt frumos… Unire!


……………….


Iubeam, iubesc, te voi iubi mereu…

Gândind, rostind în slovă, cânt şi vers…

Mai mult nu pot nimic să fac acum,

Decât să sper şi să iubesc…

Eu şi  tu, iubitul meu

Peste florile câmpiei

Vom zbura netulburaţi

Sub cerul României!!!

 

Pentru mai multe imagini click pe Ψ-on