Arhive

Iarna pe uliță

cum să pășesc pe așa minune

zăpada (albă),

întinsă peste lume?

pe crengile înghețate

pe suflet și în gând

frumos se-așterne

peste sat…  peste pământ

 

Fulgi de weekend

 

 

albul iernii se așterne domol

peste lume

fiecare fulg de nea

respiră a iarnă

simt cum zăpada topită

se scurge prin vene ca un sânge

necesară fiind pentru

mine…

Albul toamnei târzii

Albul iernii se aşterne lin peste covorul tomnatic de noiembrie. Se-aşterne uşor şi fără zgomot, îţi mângâie părul şi îţi răsfaţă pielea, îţi gâdilă faţa şi îţi umezeşte buzele, îţi pătrunde în suflet şi îţi scoate la suprafaţă sentimentele pure şi inocente din vremea când erai doar un copil. Sunt doar primii fulgi de nea!!! Este bucuria de a vedea totul în alb şi parcă lumea pare mai curată… parcă…:D

Se văd nasurile copiilor printre florile de gheaţă prinse pe geamurile aburite şi reci. Au pregătit chiar şi săniuţele pentru dealul de la poalele pădurii. Nu e mai mare bucurie pentru ei decât aceşti fulgi de nea!

O adevărată sărbătoare în suflet …

„ Vă chem pe voi ca să petrecem,

Ne cântă iarna veselă-n prag.

Iarna mi-e sufletul curat,

Mai alb,

Îl simt mare, bun şi cald. „

O limbă română pe pămînt românesc

Un grup de elevi din s. Răuţel a continuat astăzi, 13 octombrie 2010 promovarea campaniei „Vorbim româneşte”, împărţind panglici tricolore în oraşul Bălţi. Elevii s-au întîlnit azi la ora 14. 00 în piaţa din Bălţi.

Menţionăm că această acţiune este una de protest împotriva limbii moldoveneşti care nu există de fapt, dar care este menţionată în articolul 13 al Constituţiei Republicii Moldova, în locul Limbii Române.

Astăzi este pentru prima oară când ieşim în stradă pentru a împărţi panglici tricolore trecătorilor şi vom continua campania până în septembrie 2011 prin acţiuni similare  petrecute în data de 13, cifră care solidarizează cu fraudulosul articol din Constituţia RM.

De ziua satului Răuţel

Azi, satul meu natal, împlineşte o vîrsta frumoasă de 90 de ani! Întreg satul  e în mare sărbătoare. Părinţi, copii, bunici au avut parte azi de un frumos concert organizat de profesorii din şcoală şi educatorii de grădiniţă.

Iată o secvenţă din programul elevilor de clasa a VI-a.

Se pot  uita pe lume toate, dar locul şi casa în care te-ai născut şi ai copilărit, nu se uită niciodată!!!

La mulţi ani frumoşi, satul meu natal!!!

O plimbare pe şine

Ca răspuns la un capriciu al copilului, sau poate doar o simplă alintare, am acceptat să facem astăzi o  plimbare împreună, cu trenul pană la Bălţi şi înapoi.

Era deja pe înserate când începuse să adie un vântuleţ călduţ de vară. Ochii oamenilor de pe peronul  învechit păreau aţintiţi numai asupra noastra, însă fără a ne întreba ceva anume după ce-i salutam politicos…  Pe lângă aşteptarea noastră, nu prea lungă, şi nenumăratele întrebări despre semafoare, vagoane, trenuleţe, linii, urmate de multe de „ce-uri”, am avut timp şi pentru a face câteva poze cu Samuel şi trenuleţele sale (deja, la fiecare îi daduse câte un nume 🙂  ).

Nu observai nimic altceva decât ochii ţintiţi pe geam, curioşi să vadă cât mai mult posibil din toate părţile, şi o frunte încruntată din cauza miilor de întrebări ce îi umblau prin minte, neştiind  pe care să mi-o adreseze prima. Până la urmă a început să-i ia la întrebări şi pe vecinii din vagon care erau pe scaunul din spate, „de ce stau aici, unde se duc”, s.a până la „de ce trenul se clatină”.

Ajunşi în Bălţi, după o scurtă plimbare pe la magazinele din apropierea gării de nord, am revenit cu Samuel la peron… „pentru a sta lângă trenuleţul lui – Thomas  îl botezase 🙂  , de teama ca nu cumva să  plece acasă fără  noi”.

Doar două ore… dar câtă fericire pentru Samuel !!! Ce poate fi mai minunat pentru o mămică decât să-şi vadă copilul fericit, chiar şi după o simplă plimbare cu trenul ?…

Sunetul ploii

Mă regăsesc în stropii de ploaie… nu stiu de ce îmi place ploaia, stiu doar că-mi place si atât. Sunt fericită ascultîndu-i melodia de dupa geam, fredonată de un vîntuleţ slab. Mă cuprinde miracolul ei care îmi tot bate în fereastra şi vrea să purtam dialoguri la ore tarzii.

Fiece strop e umplut de-o energie necesară vieţii noastre, dar mai ales, in fiecare din el stă ascuns secretul reuşitei pentru  fiecare din noi. E apa ce  spălă orice răutate şi orice mizerie.

Când mă găseşte la geam, ploaia  caldă mă ia prieteneşte pe după umeri şi îmi spune poveşti. O ascult, iar din când în când mă întorc către tine şi îţi mângâi somnul cu privirea…

Se întîmplă să mă lovesc de stropii reci, care par a fi chiar dureroşi cîteodata, pentru că vin pe neaşteptate, pe vreme caldă, însorită… dureroşi, dar în acelaşi timp şi alinători, pentru că aduc prospeţime gîndului, fiinţei, trăirii…

Ridic ochii spre cer… mă las stropită de ploaia de vară. Gândesc în stropii reci care se lovesc de obrazul meu fierbinte… feeria plăcerii o simt atunci cînd apa se prelinge pe gene si se opreste pe buze mele… atunci chiar simt cum:

Picură ploaia si vreau s-o ascult!

Mirajul ei să-l simt cât mai mult!…

 

 

 

Tainice daruri ce se ascund în ea,

Vor fi cu tine si-n inima mea…”

 

 


Una din aceste zilei

Vineri 28.05.2010. De cum am deschis ochii, am început sa ma gîndesc ce am eu de făcut azi. Am uitat complet de somn din momentul în care mi-am amintit că azi, vineri, la ora 14 am de dat două examene la masterat. Tare mi-aş fi dorit să am dispozpţia necesară pentru a citi măcar ceva din conspecte, acum pe ultima suta de metri. Dar, ca de obicei, nu s-a întîmplat aşa.

Marea oratorie a comunicării de dimineaţă s-a petrecut pe skype, unde am încercat să le conving pe doua colege de-ale mele că examenul de azi nu e decît o treaptă pe care trebuie s-o păşesti cu mai mult curaj, chiar dacă ai impresia că nu ştii nimic. Mda… şi uite aşa a fost să fie, căci aproape total nepregătite am mers la facultate, vesele, îmbojurate, cu mintea limpede şi netulburată.

M-am amuzat teribil cînd mi-am văzut celelate colege… stresate, îşi scriau “romane” pe bănci, răsfoiau panicate conspectele, îşi “tatuau” răspunsurile pe mîini… etc. Eu, nici măcar nu aveam la mine coli pe care să scriu sau vreun obiect de scris… în schimb, avusesem de grijă sa nu uit aparatul foto acasă. Halal studentă, nu-i aşa?

Aflată încă sub influenţa unui vis frumos pe care l-am avut azi-noapte, gîndul nu-mi era deloc la examen. Aproape fără să-mi dau seama, mă îndrept înspre catedră, şi o rog pe d-na profesoară să ne reducă din numărul subiectelor de examen, întrucît nu am reţinut chiar tot ce scria în conspectele noastre. Culmea! A funcţionat vrăjeala! M-a înţeles şi m-a asigurat că totul va fi bine. Stau şi acum să mă întreb, cum de am avut atîta curaj să-i cer profesoarei una ca asta?

Pînă la urmă a ieşit totul cum nu se putea mai bine. Ce putea fi mai plăcut în acele momente decît atunci cînd am prezentat lucrarea bine scrisă (aceleaşi întrebări le scriem de patru ani de zile la examene)… ?

Nici nu mai ştiu ce am făcut după examen, cert e că s-a înserat afară. În această parte a zilei, m-am trezit dupa nişte întîmplări mai mult sau mai puţin fericite, pe o plantaţie frumoasă de căpşuni aflată pe un cîmp în apropiere. La propunerea unchiului meu, cu cea mai mare plăcere am cules cîteva lădiţe care se umpleau foarte rapid, deoarece căpşunile erau mari şi frumoase. De gust, nu mai vorbesc… erau de-a dreptul delicioase !

După toate astea, simţindu-mă împlinită pentru cele petrecute, am revenit pe pagina Cărtii mele Albe, şi am încercat să revăd întregul jurnal al zilei de azi.

Banal, veţi spune probabil, dar cum spunea un mare gînditor: “Marile virtuţi se găsesc în cele mai neînsemnate fapte”.

 

Lecţie imortalizată

O dimineaţă obişnuită de marţi, cu multe gânduri neîmplinite, cu mii de întrebări în cap… aşa începusem eu ziua de muncă.

Probabil, ar fi trebuit să mă întristez atunci cînd am intrat în sala de clasă şi am găsit prezenţi doar şapte elevi, dornici de carte. Dar nu a fost să fie aşa.

Mi-am zis totuşi să nu îi mai chinui cu lecturi, compuneri, şi alte texte, aşa cum se face deobicei la sfârşit de an. Mare surpriză a fost pentru ei cînd le-am propus să mergem afară pentru a face câteva poze ca amintire.

Astfel, câteva minute mai târziu, “severa” profesoară se poza cu elevii ei în curtea şcolii, în timp ce alte clase încă făceau ore… dar, cu siguranţă a meritat să imortalizăm acea lecţie de literatură universală, care va rămâne mult timp în amintirea noastră.

 

Întîlnirea cu scriitorii

Vineri, 21 mai 2010, în incinta Liceului Teoretic „A. Mateevici” din satul Răuţel, a avut loc o întîlnire a scriitorilor cu elevii claselor liceale.

Ca invitaţi am avut onoarea să-i avem oaspeţi pe d-na Maria Şleahtiţchi, poet, dramaturg, critic literar, doctor în filologie şi prorector al Universităţii de Stat „A. Russo”  şi pe d-nul Anatol Moraru, prozator, critic literar şi lector superior la Catedra de Literatura Română şi Universală, Facultatea de Litere a U. S. „A. Russo”, Bălţi.

Elevii au avut deosebita plăcere să-i asculte, fiind activi şi punînd întrebări în baza textelor studiate, precum, eseul dramatic „Cvartet pentru o voce şi toate cuvintele” (Maria Şleahtiţchi), respectiv, romanul „Turnătorul de medalii” (Anatol Moraru).

Un gest frumos a fost din partea scriitorilor faptul că au dăruit bibliotecii liceului cărţile lor, dar si revistele literare Semn şi Contrafort.

Întalnirea s-a încheiat cu o şedinţă de autografe,  pe care cei doi scriitori le-au daruit elevilor pe cărţile lor.