Sunetul ploii

Mă regăsesc în stropii de ploaie… nu stiu de ce îmi place ploaia, stiu doar că-mi place si atât. Sunt fericită ascultîndu-i melodia de dupa geam, fredonată de un vîntuleţ slab. Mă cuprinde miracolul ei care îmi tot bate în fereastra şi vrea să purtam dialoguri la ore tarzii.

Fiece strop e umplut de-o energie necesară vieţii noastre, dar mai ales, in fiecare din el stă ascuns secretul reuşitei pentru  fiecare din noi. E apa ce  spălă orice răutate şi orice mizerie.

Când mă găseşte la geam, ploaia  caldă mă ia prieteneşte pe după umeri şi îmi spune poveşti. O ascult, iar din când în când mă întorc către tine şi îţi mângâi somnul cu privirea…

Se întîmplă să mă lovesc de stropii reci, care par a fi chiar dureroşi cîteodata, pentru că vin pe neaşteptate, pe vreme caldă, însorită… dureroşi, dar în acelaşi timp şi alinători, pentru că aduc prospeţime gîndului, fiinţei, trăirii…

Ridic ochii spre cer… mă las stropită de ploaia de vară. Gândesc în stropii reci care se lovesc de obrazul meu fierbinte… feeria plăcerii o simt atunci cînd apa se prelinge pe gene si se opreste pe buze mele… atunci chiar simt cum:

“Picură ploaia si vreau s-o ascult!

Mirajul ei să-l simt cât mai mult!…

Tainice daruri ce se ascund în ea,

Vor fi cu tine si-n inima mea…”