Arhivă | Iunie 2010

În stropul de ploaie

Halucinată… în reflecţia luminilor din jur, caut ieşire… dar nu găsesc. Nu văd altceva decît ce e în afara “globului de cristal”.  Alunec pe o frunză… parcă m-aş strivi de pămînt, de la o simplă atingere… stau nemişcată, aşteptînd clipa cînd va ieşi …soarele. Închid ochii… vreau sa visez mai departe, aşa cum făceam pînă acum… dar, răceala “globului” nu mă face să ma gîndesc  decît la căldură, siguranţă, alinare, iubire, înţelegere… de care am mare nevoie acum!

Pe gene imi alunecă gîndul la tine, în tainica aşteptare mă adîncesc şi mai mult în mine…

M-aş rupe din această umiditate, de frică să nu fiu strivită de ceva… Dar parcă, tot mai bine e aici, singură, între oglinzi goale, privesc lumea din care nu fac parte acum. Poate e şi mai bine că ploua peste Terra… numai că nu mi-aş dori să ploua cu durere niciodată, pentru că uneori nu mai ştii ce îţi alunecă pe buze: lacrimi otrăvitoare sau stropii de ploaie.

Rămîn aici, în această răceala numai cu gîndul că îţi voi înlocui cîndva lacrima…

Anunțuri

Sunetul ploii

Mă regăsesc în stropii de ploaie… nu stiu de ce îmi place ploaia, stiu doar că-mi place si atât. Sunt fericită ascultîndu-i melodia de dupa geam, fredonată de un vîntuleţ slab. Mă cuprinde miracolul ei care îmi tot bate în fereastra şi vrea să purtam dialoguri la ore tarzii.

Fiece strop e umplut de-o energie necesară vieţii noastre, dar mai ales, in fiecare din el stă ascuns secretul reuşitei pentru  fiecare din noi. E apa ce  spălă orice răutate şi orice mizerie.

Când mă găseşte la geam, ploaia  caldă mă ia prieteneşte pe după umeri şi îmi spune poveşti. O ascult, iar din când în când mă întorc către tine şi îţi mângâi somnul cu privirea…

Se întîmplă să mă lovesc de stropii reci, care par a fi chiar dureroşi cîteodata, pentru că vin pe neaşteptate, pe vreme caldă, însorită… dureroşi, dar în acelaşi timp şi alinători, pentru că aduc prospeţime gîndului, fiinţei, trăirii…

Ridic ochii spre cer… mă las stropită de ploaia de vară. Gândesc în stropii reci care se lovesc de obrazul meu fierbinte… feeria plăcerii o simt atunci cînd apa se prelinge pe gene si se opreste pe buze mele… atunci chiar simt cum:

Picură ploaia si vreau s-o ascult!

Mirajul ei să-l simt cât mai mult!…

 

 

 

Tainice daruri ce se ascund în ea,

Vor fi cu tine si-n inima mea…”

 

 


Puterea iubirii

Secretul succesului  pe care îl putem spune în cuvinte, este iubirea… iubirea de oameni, natură, tot ce ne-nconjoară.

Un braţ viguros poate sparge un scut şi chiar să ia viaţa cuiva, însă doar nevazuta putere a iubirii poate deschide inimile oamenilor; şi pînă cînd nu vom stăpîni aceasta artă, nu vom fi mai mult decît iubitori de mărunţişuri.

Si cum vom face aceasta? De acum înainte, vom privi toate lucrurile cu iubire şi pace. Vom iubi soarele, pentru ca ne încălzeşte corpul; vom iubi ploaia pentru că ne curăţă spiritul; vom iubi lumina, pentru că ne arată calea; vom  iubi şi întunericul, pentru că ne arată stelele. Vom spune bun-venit fericirii, pentru că ne face marinimoşi, şi vom îndura tristeţea, pentru că ne  deschide sufletul. Vom  aprecia recompensele, dacă  ele ni se cuvin; vom spune bun venit si piedicilor, pentru că ele sunt cele care ne întăresc. Vom iubi toţi oamenii, pentru că fiecare are calitaţi care merită admirate, chiar dacă uneori ele sunt ascunse. Cu iubire, vom sfărîma zidul de suspiciune şi ură pe care l-au construit în jurul inimii lor şi în loc vom  construi poduri, astfel ca iubirea … să intre în sufletul lor.

Vom iubi pe cei cu voinţa puternică, pentru că ei ne pot inspira. Îi vom  iubi pe cei care eşueaza, pentru că ei ne pot învaţa. Vom iubi regii, pentru măreţia lor, îi vom iubi pe cei umili, pentru că sunt divini. Îi vom  iubi pe cei bogaţi, pentru singurătatea lor; îi vom iubi pe cei săraci, pentru simplitatea lor. Îi vom iubi pe cei tineri pentru încrederea pe care o au; îi vom iubi pe cei bătrîni, pentru înţelepciunea pe care o dăruiesc.

Să înălţăm fire de aur către soare prin măreaţa iubire din inimile noastre de OAMENI!