Arhivă | Mai 2010

Una din aceste zilei

Vineri 28.05.2010. De cum am deschis ochii, am început sa ma gîndesc ce am eu de făcut azi. Am uitat complet de somn din momentul în care mi-am amintit că azi, vineri, la ora 14 am de dat două examene la masterat. Tare mi-aş fi dorit să am dispozpţia necesară pentru a citi măcar ceva din conspecte, acum pe ultima suta de metri. Dar, ca de obicei, nu s-a întîmplat aşa.

Marea oratorie a comunicării de dimineaţă s-a petrecut pe skype, unde am încercat să le conving pe doua colege de-ale mele că examenul de azi nu e decît o treaptă pe care trebuie s-o păşesti cu mai mult curaj, chiar dacă ai impresia că nu ştii nimic. Mda… şi uite aşa a fost să fie, căci aproape total nepregătite am mers la facultate, vesele, îmbojurate, cu mintea limpede şi netulburată.

M-am amuzat teribil cînd mi-am văzut celelate colege… stresate, îşi scriau “romane” pe bănci, răsfoiau panicate conspectele, îşi “tatuau” răspunsurile pe mîini… etc. Eu, nici măcar nu aveam la mine coli pe care să scriu sau vreun obiect de scris… în schimb, avusesem de grijă sa nu uit aparatul foto acasă. Halal studentă, nu-i aşa?

Aflată încă sub influenţa unui vis frumos pe care l-am avut azi-noapte, gîndul nu-mi era deloc la examen. Aproape fără să-mi dau seama, mă îndrept înspre catedră, şi o rog pe d-na profesoară să ne reducă din numărul subiectelor de examen, întrucît nu am reţinut chiar tot ce scria în conspectele noastre. Culmea! A funcţionat vrăjeala! M-a înţeles şi m-a asigurat că totul va fi bine. Stau şi acum să mă întreb, cum de am avut atîta curaj să-i cer profesoarei una ca asta?

Pînă la urmă a ieşit totul cum nu se putea mai bine. Ce putea fi mai plăcut în acele momente decît atunci cînd am prezentat lucrarea bine scrisă (aceleaşi întrebări le scriem de patru ani de zile la examene)… ?

Nici nu mai ştiu ce am făcut după examen, cert e că s-a înserat afară. În această parte a zilei, m-am trezit dupa nişte întîmplări mai mult sau mai puţin fericite, pe o plantaţie frumoasă de căpşuni aflată pe un cîmp în apropiere. La propunerea unchiului meu, cu cea mai mare plăcere am cules cîteva lădiţe care se umpleau foarte rapid, deoarece căpşunile erau mari şi frumoase. De gust, nu mai vorbesc… erau de-a dreptul delicioase !

După toate astea, simţindu-mă împlinită pentru cele petrecute, am revenit pe pagina Cărtii mele Albe, şi am încercat să revăd întregul jurnal al zilei de azi.

Banal, veţi spune probabil, dar cum spunea un mare gînditor: “Marile virtuţi se găsesc în cele mai neînsemnate fapte”.

 

Anunțuri

Lecţie imortalizată

O dimineaţă obişnuită de marţi, cu multe gânduri neîmplinite, cu mii de întrebări în cap… aşa începusem eu ziua de muncă.

Probabil, ar fi trebuit să mă întristez atunci cînd am intrat în sala de clasă şi am găsit prezenţi doar şapte elevi, dornici de carte. Dar nu a fost să fie aşa.

Mi-am zis totuşi să nu îi mai chinui cu lecturi, compuneri, şi alte texte, aşa cum se face deobicei la sfârşit de an. Mare surpriză a fost pentru ei cînd le-am propus să mergem afară pentru a face câteva poze ca amintire.

Astfel, câteva minute mai târziu, “severa” profesoară se poza cu elevii ei în curtea şcolii, în timp ce alte clase încă făceau ore… dar, cu siguranţă a meritat să imortalizăm acea lecţie de literatură universală, care va rămâne mult timp în amintirea noastră.

 

Întîlnirea cu scriitorii

Vineri, 21 mai 2010, în incinta Liceului Teoretic „A. Mateevici” din satul Răuţel, a avut loc o întîlnire a scriitorilor cu elevii claselor liceale.

Ca invitaţi am avut onoarea să-i avem oaspeţi pe d-na Maria Şleahtiţchi, poet, dramaturg, critic literar, doctor în filologie şi prorector al Universităţii de Stat „A. Russo”  şi pe d-nul Anatol Moraru, prozator, critic literar şi lector superior la Catedra de Literatura Română şi Universală, Facultatea de Litere a U. S. „A. Russo”, Bălţi.

Elevii au avut deosebita plăcere să-i asculte, fiind activi şi punînd întrebări în baza textelor studiate, precum, eseul dramatic „Cvartet pentru o voce şi toate cuvintele” (Maria Şleahtiţchi), respectiv, romanul „Turnătorul de medalii” (Anatol Moraru).

Un gest frumos a fost din partea scriitorilor faptul că au dăruit bibliotecii liceului cărţile lor, dar si revistele literare Semn şi Contrafort.

Întalnirea s-a încheiat cu o şedinţă de autografe,  pe care cei doi scriitori le-au daruit elevilor pe cărţile lor.

„Saharna – Am venit să învaţăm, să trăim, să iubim”

         „Am venit să învaţăm, să trăim, să iubim

            (un principiu minunat pentru un început nou de viaţă…)

          Un colorit fermecător de locuri frumoase, încărcate de o istorie de sute de ani… La Saharna  nu ajungi usor. Este în mijlocul pădurilor, înconjurată de dealuri cu drumuri întortocheate… şi într-un fel e bine că este aşa!

          Odată ajuns aici, impactul este extraordinar de puternic! Încă de la intrarea în cetate, din poartă eşti întîmpinat de copaci uriaşi, asemănători coloanelor din catedralele gotice.

          Păşeam  încet pe potecă de-a lungul vechiului drum pavat. Din loc în loc, pe unele trunchiuri ale copacilor, puteam vedea scrijelituri de cuţit, cum, de altfel se pot vedea destul de des prin pădurile noastre. Însă aceşti copaci însufleţiţi se vindecă singuri într-un mod miraculos. Am văzut rănile provocate de oameni cicatrizîndu-se într-un mod cu totul special, formînd parcă nişte flori.

          Razele soarelui încă străbat ramurile copacilor. La capătul potecii, în jos se deschide un luminiş în care sunt amplasate sanctuarele acestui templu. Mergeam printre ele, iar tentaţia era foarte mare să intru în mijlocul lor, să simt timpul si spaţiul… într-una… Să aflu „cine sunt, de unde vin, ce caut aici şi acolo?”. Dar ceva parcă te opreşte: nu poţi să treci dincolo! Nu există nici un semn de „nu treceţi” sau „acces interzis”, dar totuşi ceva te ţine şi nu poţi să treci dincolo de piatra împrejmuitoare de 10 metri înălţime! Sentimentul este puternic, cutremurator.  Nu poţi decît să te aşezi deoparte şi să spui o rugăciune.

 

Curăţenie de primăvară

Departe, acolo unde cocostîrcii cu greu ajung, iar liniştea este tulburată din cînd  în cînd doar de zgomot de avioane, pierdut printr-o fîşie de pădure ale cărei umbre se onglidesc în apele unui rîuleţ, radiază un sătuc de fericire.  Radiază, deoarece cîţiva elevi din clasele de gimnaziu, ale şcolii satului, au hotarat împreună, sa dea o mînă de ajutor gospodarilor satului la curăţenia acestuia.

Înca de dimineaţă, într-o atmosferă de veselie şi voie bună, au mers şi au adunat toate hîrtiuţele şi alte mici gunoaie de la şoseaua principală şi de pe lîngă aceasta, lăsînd în urma lor locul mult mai curat.

Dupa o oră de muncă, elevii obosiţi s-au prăbuşit în iarba moale de la poalele pădurii şi au prînzit fericiţi… fericiţi pentru că în urmă lor satul rămînea curat, iar pe lîngă toate acestea, scăpaseră de lecţiile mult mai obositoare de la şcoală.