Ghiocel din grădina mea

„Ghiocel îngheţat

de sub plapuma rece a iernii

capuşul plăpînd uşor şi-l ridică…

nu-i vinovat că iarna popas ne mai face,

prin fibrele-i pline de viaţă

un gînd paşnic mai zace…

ne bucură ochii, aduce lumină,

cu capul deasupra zăpezilor.”

ne-nvaţă un lucru major :

de-a fi totdeauna blînzi şi plini de lumină

Anunțuri

16 gânduri despre „Ghiocel din grădina mea

  1. Ghiocelul, deși zăpada din nou îl apasă
    De spate vioi și energic se-ndreaptă
    În juru-i chiar și zăpada o face să se topească
    Și neînfricat îi spune iernii: „-Primăvara te va face fleașcă!”
    ©Napocel

  2. Primavara

    Din somnul orb de noapte-ntunecoasă
    De unde-au stat departe de frumos
    Se reîntorc livezile acasă
    În rochii înflorite până jos

    E primăvară, iarăşi primăvară!
    Pe fiecare margini de făgaş
    Îşi scot strămoşii degetele – afară,
    De ghiocei, de crini, de toporaşi…

    Se simte iarăşi mirosul câmpiei
    Din nou aruncă soarele pojar
    La cântecul înalt al ciocârliei
    Ies roadele cu capetele-afar’

    Aruncă ziua peste tot cu vrăbii
    În codri cucii iară-au năvălit
    Se bat cu cântul păsările-n săbii
    Şi glasurile-şi dau la ascuţit

  3. 8 Martie-n ‘net
    pentru Mariana

    Este soare matinal de iunie
    Când zâmbetu-ți apare-n ‘net
    În bon ton, atmosfera faci să fie
    Ești campioană la capitolul cochet!

    Dă-mi voie ați transmite:
    LA MULȚI ANI, SĂ TRĂIEȘTI!
    ©Napocel
    >:D<

  4. Dati-mi si mie voie sa recit un poem dedicat femeilor, de data aceasta dedicat Marianei:

    INITIAL FEMEIA AVEA ARIPI
    (cadoul meu pentru ele)

    Femeia este un dans care i-a scăpat lui Dumnezeu
    In zilele facerii
    Femeia este din carne până în clipa în care iubeşte
    Femeia cere fără se dea şi dă fără să dea
    Femeia este isterică ţipă urlă
    Până se naşte cinevaul ei
    Femeia este vecină bună cu ziua de mâine şi cu o ceaşcă de cafea

    Toate femeile nasc mereu copii de aur

    Femeia nu moare niciodată de două ori
    Femeia doreşte să moară pe scenă
    Iubitul să ţină reflectorul
    Copiii să fie departe
    Aplauzele să cadă ca nişte petale sângerii

    Femeia respiră altfel când simte că
    Nu va mai fi de capul ei prin univers

    Incă ceva,
    Clipeşte atât de rar
    Când se deschide în faţa lui

    Femeia mai este şi legământul bărbatului cu sine.

  5. Îşi scot strămoşii degetele – afară,
    De ghiocei, de crini, de toporaşi…” – Doamne , ce poate naste mintea umana !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s