Arhivă | Septembrie 2009

Dorinţa de a fi un nimeni

„Deunezi  mă gîndeam la cît de preţioasă este sănătatea pentru oamenii care nu o au: ar vrea să citească o carte, dar nu văd, ar vrea să se plimbe, dar sunt ţinuţi la pat… A nu fi sănătos, înseamnă a avea mai puţine speranţe, a fi mai puţin optimist, a renunţa la unele idealuri, a plînge mai des, a vedea lumea cu alţi  ochi… Există însă oameni care suferă de „boli” şi  mai  grave –  boli uneori provocate de ei înşişi. Una din ele se numeşte tîmpenie. Aceasta, după Dicţionarul universal al limbii române, ar însemna: stare al omului cu inteligenţă mărginită; fapt sau vorbă prostească.

O declaraţie recentă a „inspiratului ”  publicist Constantin  Munteanu, care sună: „Limba rusă trebuie să devină limbă de stat, altfel ne tîmpim”, m-a convins încă o dată cît de justă este explicaţia dicţionarului. Nu înţeleg totuşi, de ce acest domn spune la plural, „ne tîmpim”, pentru că pînă în prezent nu am auzit pe nimeni, în afară de „domnia sa”, să se tîmpiască din cauza că limba rusă nu este limbă de stat.

O altă cerinţă a liderilor Asociaţiei Internaţionale de Prietenie şi Colaborare „Moldova – Rusia”, din care face parte şi sus numitul Constantin Munteanu, este studierea obligatorie a istoriei, statalităţii moldoveneşti în şcoli (s-o înveţe ei!)…

Basarabia nu a dus niciodată lipă de oameni (dacă pot să-i numim aşa) care să lupte din interior împotriva  propriului popor.[…] Este  o obrăzinicie totală să fii ameninţat în propria ţară, în propria casă…

Cineva spunea că, atunci „cînd faci greşeli, nu le poţi vedea”. Din păcate, trădătorii şi duşmanii ştiu bine ce fac, însă există ceva care stimulează în ei dorinţa de a fi un nimeni.”

Nicolae Ciobanu:  „Dorinţa de a fi un nimeni //Literatura şi arta,17 septembrie  2009, nr.37, pag.8.

Anunțuri

O dimineaţă somnoroasă

felicitare506b E zi de vineri… cu o dimineaţă  sumbră de toamnă (aşa cum îmi place mie), pentru că pot dormi mult şi bine! Vocea prezentatorilor de ştiri parcă-mi răsuna prin vise: politică, acţiune, economie, sport etc. Aşa şi am fost trezită de ei, cei de la protv, România, pe la 07.30. Este un truc de-a soţului de-a mă trezi dimineţile, atunci cînd el pleacă la serviciu, ba şi mai mult, se duce la fereastră şi ridicînd jaluzele cîntă: „Deşteaptă-te române, din somnul cel de moarte!”

Vă închipuiţi ce scene de dimineţi suport? Atunci cînd trebuie să plec şi eu la şcoală, nici o problemă… dar chiar aşa…

Gata nu mai dorm azi. O zi nouă îmi surîde înainte, plină de surprize şi evenimente. Îmi beau cafeaua şi urmează să mă bucur mai departe de viaţă. Asta e…

Vă doresc să aveţi dimineţi cît mai frumoase şi dulci şi fără imnuri naţionale!

A venit toamna şi pe blogul meu…

Culori, fum, răceală, aer rece ce pătrunde în nările înfundate de gripă nesuferită. E toamna care ne acoperă inima de razele dorite  ale soarelui, e anotimpul în care ne numărăm bobocii crescuţi timp de un an… ne spunem: e bine, ajunge, nu mai vreau nimic.

Totul pare acoperit de umbra norilor furioşi, dar în acelaşi timp sunt plăcute zilele cu ploi, cînd stai în casă, aşezat în fotoliu şi citeşti un roman. Afară stropii de ploaie prietenoşi lovesc în geam, şi melodia acestora îţi rămîne în amintirea unei copilării îndepărtate… Numai aşa îmi place toamna… o toamnă tîrzie, cu vînt şi cu ploi.

E frumoasă toamna prin foşnetul frunzelor de sub paşii trecătorului, prin vîntul duios şi parfumul ei misterios de poamă coaptă. Dar, totul moare… totul cade-n amorţire, iar noi, străini ca altădată, ne resemnăm cu ce ne oferă Cerul.

E frig, e toamnă, e sfîrşit de septembrie…

şi noi acoperiţi de frunze moarte,

păşim spre viitor cu nerăbdare,

se caută parcă ceva şi ne uităm în jur

vedem doar disperare…

Ce este reuşita?

prietenie473Reuşita depinde de tine

Ce este reuşita ? Cînd poti afirma cu tărie că ai reuşit ?

  • Să cîştigi respectul oamneilor înţelepţi şi afecţiunea copiilor.
  • Să cîştigi apreciarea criticilor cinstiţi şi să înduri trădarea prietenilor făţarnici.
  • Să laşi o urmă în viaţa ta…

Asociem probabil cel mai des reuşita cu succesul. Considerăm că am reuşit în viaţă dacă avem un loc de muncă bine plătit, cînd totul merge bine, cînd avem o familie întegra în acestă lume aflată într-o continuă decădere….dar se rezumă reuşita doar la acestea sau o fi mai mult de-atat ?

Voi incerca să zîmbesc mai mult, ştiind că prin zîmbet pot să schimb viaţa unui om…pot face să răsară lumina Soarelui Etern pe faţa celui de lîngă mine. Zîmbetul e minunat…cu el voi reuşi s-alung norii întunecaţi ai întristării de pe faţa aproapelui meu. Voi încerca să văd mai mult frumuseţile din jur.

Ce este reuşita? Să observ mai des lucrurile ce-mi colorează viaţa. Să fiu receptivă la cîntecul vioi al păsărelor înca din primii zori ai dimineţii…să observ forma norilor purtaţi de vînt pe bolta albastră a cerului. În concluzie voi incerca să las în urma mea o lume mai bună…voi incerca sa trăiesc în aşa fel ca şi cum n-ar mai fi timp  să rostesc ultima rugă… iar dacă aş ştii că măcar un suflet a rasuflat uşurat pentru faptul ca eu am fost pe lume aş fi convinsa ca AM REUSIT !

Jurămînt limbii

Aşa le-am dat elevilor de clasa a VII-a o însărcinare la ora de literatură română, de a scrie un jurămînt limbii noastre.

jurămînt

(Şcolnic Dumitru)

S-a vorbit mult despre limba română şi coloritul literar al ei…. şi eu la rîndu-mi, n-aş dori să mai ating coardele sensibile ale acesteia, doar vreau să vă prezint curajul  elevilor de doar 13 ani, care şi-au  pus gîndul pe hîrtie, în forma unui jurămînt.

Cine ştie… poate vor uita de acest jurămînt  peste ani, dar dragostea faţă de limba română şi graiul matern a fost semănat copiilor cu succes ! 🙂

Scrisoare către Făt- Frumos

M-ai minţit Făt – Frumos! Unde este lumea aia de vis din poveştile citite? M-ai făcut să cred în tinereţe fără bătrîneţe, în calul înaripat şi în happy end-uri, dar viaţa bate filmul şi basmul.

Ni se spunea ca o să schimbăm lumea, că viitorul e in mîinile noastre, că vom zbura în spaţiu, că vom fi oameni de ştiinţă etc…. Am trăit ca şi copil cu o viziune destul de atractivă pentru lumea asta, am crezut şi eu în Fat Frumos, dar totul este doar o nălucire, lumea e gri antracit, de cînd ne naştem toţi microbii şi viruşii sunt peste noi.

În timp cît am fost elevă, am fost la înmorîntarea a patru colegi de clasă, care au murit în accidente stupide…

… aici e ura, război, emo, sida, gripa porcină, griji şi neajunsuri permanente. M-ai minţit Făt-Frumos! Nu e aici palatul de cleştar, nici tinereţe fără bătrîneţe, nici viaţă fără de moarte. Ceva urla în mine şi spune că nu suntem pentru pamantul ăsta! E ceva „dincolo de Soare„. Dincolo de deşertăciunea acestui pămînt, simt o aromă de eternitate de acolo, de sus, din Cerul lui Dumnezeu!

Aripi de viaţă

Cu toate că se obişnuia deja mica insectă cu celelalte vietăţi ce o înconjoară, se simţea foarte des nebăgată în seamă … era singură, nu avea pe nimeni.  Zi de zi obişnuia să zboare dintr-o floare în alta, savurînd frumuseţea acestora printre care era neobservabilă de ele. Culorile aripilor pline de viaţă şi dorinţa arzătoare de a se minuna de o nouă zi, răspîndeau frumuseţe şi bucurie ochilor pricepuţi să o admire.

Iată că într-o zi de vară obişnuită, frumosul fluture întîlnise în zbor o albină, care obosită de lucru şi căutare, îşi vedea de calea ei. Îi admira de departe zborul,  zumzăitul vesel, măiestria cu care aduna polenul florilor, dar nu încerca să se apropie de ea, fiindcă nu semăna cu ceilalţi fluturi, era ceva deosebit…

Cu toată îndrăzneala şi curajul său, s-a apropiat frumosul fluture de floarea din care albina inimii sale aduna polen. Nu prea înţelegea ce face, şi ce rost au toate frămîntările pentru o insectă… şi pînă la urmă i-a sărutat aripioara-i firavă, nespunîndu-i nimic… albina l-a întrebat uimită, dar în acelaşi timp curioasă de răspuns: chiar aşa?

A urmat o pauză… după care, fiecare şi-a urmat zborul. Însă în mintea ambelor insecte au rămas  două cuvinte magice în amintire : chiar aşa?

Nu-l mai văzuse pe fluture niciodată, biata albină, dar sărutul de pe aripă mereu îi amintea că merită de trăit în viaţă, chiar şi atunci cînd ţi se pare totul negativ şi gol.

„Frumuseţea lucrurilor există în sufletul celor care le admiră.”

(David Hume)


Cuvîntul – între comunicare şi tăcere

„La început a fost cuvîntul…

Dar se spune că-n cuvînt

E ascuns întreg misterul

Vieţii noastre pe pămînt.”   (Cornel Stelian Popa)

Avem nevoie de comunicare, de a ne exprima gîndurile, bucuria sau durerea noastră… sau pur şi simplu de a comunica în tăcere.

Fără comunicare am fi asemenea unor şobolani care ies din gaura lor întunecoasă la lumină, pentru a vedea dacă mai este o nouă zi , o nouă clipă pentru a vieţui în această lume, şi pînă la urmă ne-am resemna pentru oferta cerească, de a vedea măcar lumina… Însă avem nevoie de comunicare şi dragoste, oricît  de departe ar fi ea şi oricît de greu ne-ar fi să ajungem la ea.

Faptele vorbesc mai tare decît cuvintele, iar un zîmbet spune: îmi placi, mă faci fericit, sunt bucuros să te văd…

Comunicînd, ne formăm ca personaltate. E necesar să ne cunoaştem în primul rînd pe noi ca individ, ca personalitate, ca om, ca să putem cunoaşte mai apoi pe cei din jurul nostru…fapt ce duce la zidiri de relaţii.

Tăcere… linişte… amorţeală… răspuns… vorba poetului:

„Cînd n-ai răspuns la întrebare

Tăcerea-i singurul răspuns,

Cu o rostire oarecare

De nu exprimi cît eşti de mare

Arăţi cît eşti de neajuns.”

Adevărul doare, dar tăcerea omoară. Mai bine o vorbă în loc să spui, decît să ai o privire fixă şi mii de gînduri în mintea ta, care cer o explozie. Cuvîntul e mijlocul de refugiu atît pentru o comunicare cît şi pentru o tăcere.

Tăcerea e o altă limbă, o limbă înţeleaptă pe care foarte puţini oameni ştiu s-o vorbească. Să comunicăm dar în tăcere, să tacem comunicînd şi atunci vom realiza o frumoasă comunicare şi un frumos început de înţelepciune.

„Unora le este greu să pună ideile în cuvinte, mie-mi este cel mai greu să le pun în practică.”   (Goethe)