La mulți ani popor român!

Avem un cer frumos peste ţară. Acelaşi soare şi aceiaşi nori cărunţi. Am avut cândva o soartă comună, pe care o împărţeam la bine şi la nevoi.

A fost o Unire, în care românul era român la el acasă, hora mai aprins se învârtea şi cântul mai dulce suna.

1 Decembrie 1918, o zi glorioasă  care a scris istoria unui neam. S-a câştigat o luptă grea, dar a meritat. Pentru prima oară, de la Mihai Viteazul încoace, toţi din aceiaşi mamă, erau uniţi sub acelaşi steag, sub acelaşi cer.

Oamenii simpli au lăsat coarnele plugului, ciocanul şi mistria, rânduiala şi strungul şi au mers cu toţii spre Alba Iulia strigând: “Trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”

Trebuia să fii martor la acel dangăt de clopot, la acea revărsare de lume, la acea fierbere de revoltă a mulţimii, ca să-şi dai seama de veridicitatea cuvintelor, că: “Românii sunt eroi, dar cu deosebire când sunt în grup. În front, la război; în ceată, la revoltă; în cârd la vânătoare… curajul românului nu are pereche!” (C.R. Matru)

Raportate la situaţia de azi, ele, izbânzile, au fost cu adevărat măreţe, mai ales dacă ne gândim la condiţiile istorice în care au fost repurtate. Uneori constaţi cu regret că ceea ce-am obţinut atunci, n-am fi putut să obţinem astăzi; mai mult decât atât – începem chiar să le pierdem.

Victoria Unirii a fost urmărită de-o întreagă Europă, fiind apreciată ca pe un miracol în acele vremuri. Miracol pentru cei ce n-au ştiut că basarabenii au supravieţuit numai graţie faptului că au avut veşnic în memorie testamentul lui Ştefan cel Mare, idealul lui Eminescu, perspicacitatea de a se identifica în totalitate cu graiul şi tradiţia neamului românesc.

La mulţi ani celor cu inima română… celor ce simt româneşte, celor ce ştiu ca sunt români dar şi celor ce nu ştiu ca sunt români ! TRĂIASCĂ ROMÂNIA DODOLOAŢĂ !!!

 

Gând tomnatic

În treacăt se lasă o urmă prin pasul păşit, un gând uitat, nescris … un tablou încă nepictat. Argintul tomnatic se lasă pe umerii anilor noştri.

Iubesc toamna pentru mireasma amintirilor din trecut, pentru jocul de culori, pentru amurgurile ruginii, pentru sunetul produs de picăturile ploilor reci… Pentru că fiecare frunză căzută  îmi aminteşte  cât de efemeri suntem şi cât de trecătoare sunt lucrurile…

Lumea mea

 

În lumea mea sunt Eu, cea care îmi doresc să fiu sau ce-am visat vreodată. Aici mă pot încuraja sau mă pot certa pentru ce știu că n-am făcut bine. Pot să mă plimb pe unde vreau cum ar fi prin livada de mere înflorită, sau stând la margine de pădure și să privesc satul în zare. Pot visa, îmbrățișa, pot iubi și pot simți. În lumea mea mă simt cel mai bine, pentru-că mi permit să fiu Eu.

Deschid cui vreau, și nu oricine ajunge aici. Cu ei vorbesc orice, chiar și lucruri trăsnite, care mă fac să zâmbesc și e mare lucru să poată asta. În lumea mea, sunt cei dragi care au fost odată pe-aici și care vor mai fi. Dar chiar dacă, în realitate nu-i mai pot vedea vreodată, aici mă văd cu ei, vorbesc, povestesc, cer sfat, râd… știind că-mi sunt aproape și ma privesc. Cred că încă pot să-i fac și pe ei fericiți, aici, în lumea mea!

Din lumea mea fac parte și grijile, și gândul – ”oare ce va fi, dacă?”. Nesiguranța că pot… Aici, apari Tu, cel care știi să mă ridici zicându-mi ”curaj, va fi bine!”. Cel care știi să mă faci să zâmbesc după o zi de muncă. Aici te pot privi, îți pot vorbi, te pot atinge și îmbrățișa oricând.

Aici, nu ma pot minți, știu exact să-mi înțeleg trăirile, să comunic cu gândurile. Aici sunt Eu, cea pe care alții ar judeca-o într-un mod firesc al lumii din afară. Dar ce-mi pasă?

Aici sunt doar eu, fără prejudecăți și temeri, unde mă regăsesc când mi-e greu și când mi-e bine. Fericirea de aici, e sentimentul de bine în care m-am regăsit vorbindu-ți… da, îți povesteam, nici nu mai știu ce, tu ascultai și doar îmi zâmbeai. E mare lucru să știi s-asculți! Însă tu mă și înțelegi. Dacă am dreptate, mă încurajezi, iar dacă fac ceva ce nu-i bine – îți permit să mă cerți, și nu mă pot supăra, pentru că știu – îmi vrei binele!

Am fost învățați de mici să trăim în lumea de povești cu Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana. O fi sau nu coincidență, însă așa îmi zicea bunica mea ”Zeana”, ca un alint de la Cosânzeana. Încă de mică credeam în povești, cu lumi frumoase, unde datorită faptelor bune ajungeai erou. De acolo inconștient ne-am format în viață. De acolo ”Lumea mea” s-a păstrat până acum și-a prins contur; prin viață, prin trăiri, încercări, lecții dure, pierderi… de acolo m-am format și ”sunt ceea ce sunt, ce nu sunt, nu sunt”…

Și așa cum fiecare lume își are steaua ei, în lumea mea lumina și căldura mi-o dai tu – Soarele meu!

Încearcă să te regăsești și tu în lumea ta, unde te vei simți ”Tu” – mai fericit, mai iubit, unde apare încet și încrederea că poți, și zâmbetul că ai reușit să faci ceea de ce-ți era frică până acum, unde poți da contur real unui vis uitat. Dar cel mai important, vei regăsi pe cer și-un soare, care-ți va lumina acel zâmbet.

Învață să trăiești în Lumea Ta!

Soarele meu

 

Urmează lumina din tine (Gautama Buddha)

 

Îl regăsim în privirea sclipitoare a unui zâmbet de copil sau într-o îmbrățișare a unui suflet drag, în gest, cuvinte.

Câteodată te gândești: nu cumva depinde de noi dacă răsare sau nu. Știi că și felul cum privești, gândești, permite razelor sa intre în crăpăturile zidului de piatră ca să-ți lumineze viata?! La fel cum soarele e plin de energie și căldură și ne face fericiți, din momentul în care trezindu-ne privi pe geam, poți fi tu, purtând acea raza pe zâmbetul tău. Sigur vei reuși sa încălzești suflete dragi!

Chiar și atunci când ziua ți-e acoperita de nori și ploi, soarele poate fi regăsit în interiorul tău, luminând prin zâmbetul tău, felul cum privești și primești totul din jurul tău. Soarele = Motivația și Percepția ta.

La fel poate fi o întâmplare fericită sau o surpriză plăcută. Lumina și căldura venită în viața noastră e datorita oamenilor care ne sunt aproape: în casă, suflet, gând…

Așa că fii soare pentru cei dragi, dar nu uita ca poți fi și pentru tine!  Zâmbește, dăruiește lumină, căldură, rază, motivație!

Luminează!

Motivația

Uneori, ideile mici nasc lucruri mari, gândurile neînsemnate – aduc realizări frumoase. Oamenii pot prin motivație mișca munții din loc, însă sperie.

O floare ca să înflorească și să ne bucure privirea, vrea udată. Un pom să dea roade – vrea curățat și afânat. Tot ce aspiră, are nevoie de un avânt care vine din noi.

Să știi s-asculți. Să știi să înțelegi. Să ai încredere, apoi să iubești. După toate nu-ți dai seama cum motivezi sau ești motivat, să trăiești și să ajungi să faci ce făceai doar în gândurile tale absurde, care te făceau să zâmbești cândva.

Da, motivația adevărată vine din idei, vise, gânduri poate absurde, dar nu nerealizabile. Putem orice!

Motivația mai vine și din teama de nerealizare. Poate fi o provocare pentru tine. Te sperie gândul că nici nu înflorești, nici nu dai roade sau nici nu ești observat uneori. Și atunci te pui pe treabă. Încet dar sigur, împletești firul vieții fără să-ți dai seama. Contează mult cum te simți tu în lumea ta. Ești mulțumit, adormi împlinit?

Motivăm uneori prin a fi lângă cineva, prin cuvinte, prin simplul fapt că-l faci să zâmbească. Motivăm prin gândire, care întrece orice altă modalitate de comunicare.

Dacă învățăm să fim motivați sau să motivăm, înseamnă că nu în zadar am venit în lume. Merită încercat măcar prin vise și vei fi uimit de realizare!

Magie

Pare a fi un simplu cuvânt, cinci litere lipite cu cerneală, care dă un sens. Sens plin de „magie”. Aici găsești izvorul ințelepciunii, ghidul pentru viață, omul de lângă tine și din gândul tău.

Suntem o magie, pentru noi înșine dar și pentru cei cu care împărțim plânsul și fericirea. Clipa vieții e magie. Gândul care leagă gânduri – e magie.

Ascundem zâmbete și fericiri de ochii lumii, gândindu-ne că nu ne vor înțelege sau dimpotrivă înțeleg prea multe. Suntem altfel: mai retrași, mai închiși, mai gri, iar lumea din jurul nostru prinde aceeași culoare. De noi depinde întreg tabloul, ce oferim lumii…

Și da! Știm sa facem Magie, dar preferam sa fim asa ca toții, pentru că, „nu da bine”.

Știi de ce pasarea are aripi? – Corect, sa zboare! ea zboară, pană acolo unde știe ca-i sunt limitele, indiferent de celelalte, știe sa-și „zboare” viața cum crede că e mai frumos și bine. Noi avem inimi, dar nu știm sa facem magie cu ea, prin sclipirea din ochi a unei bucurii, prin zâmbetul sincer sau plăcerea de-a fi tu însuți… nu cel pe care-l preferă toți, ci tu – cel de altădată care privea lumea cu gândul de mulțumire, fie ploaie, fie soare.

Lung… un „of” lung se lasă adânc și înțelegi care ar fi nota perfectă pentru melodia vieții tale. Însă, ți-e frica sa schimbi ceva, fie din obișnuință sau comoditate.

Știu că pot și sunt convinsa ca poți și tu sa faci Magie cu viața ta! Dacă nu faci tu – te face ea pe tine și poate fi mai dură.

Trăiește clipa. Zâmbește. Iubește. Uneori poate trebuie sa aștepți cu răbdare, dar te asigur: toate astea sunt rețeta unei Magii perfecte.

Fii tu – MAGIE!

Revenire

Mi-am adus aminte, așa deodată,  că încă mai am un blog. Părăsit ce-i drept de vre-o 3 ani, dar mă iartă el. Cât de tare să fi vrut,  viața de București nu mi-a lăsat timp să mai dau semne pe-aici. Am decis sa scriu măcar ceva. Un simplu: bun venit!

395857_p88744

Pedagogul anului

Ce pot spune oare despre viaţa mea…? Este cel mai nepreţuit dar pe care pe care l-am primit de la părinţii mei… care înfloreşte din ce în ce mai mult odată cu trecerea anilor.
Mă gândesc cum s-o trăiesc din plin, să o împart cu prietenii, familia, colegii si cu tot ceea ce-mi poate oferi sentimente de satisfacţie, succese, realizări, şi aspiraţii.
Departe, pierdut printr-o fâşie de pădure, ale cărei umbre se oglindesc în apele unui râuleţ, radiază un sătuc de fericire.
M-am născut într-un sat magic, unde în fiecare zi descopeream ceva nou. Poveştile, care au o vrajă necunoscută în liniştea infernală. Există însă o poveste pe cât de frumos v-o povestesc, pe atât de magica este ea… si anume: Povestea mea.
Poate ar fi trebuit să pun în colţul din dreapta sus, următoarea menţiune: „Profesorul este însufleţit de pasiunea de a împărtăşi celorlalţi experienţa comunicării, a răbdării, a respectului, a autoperfecţionării, a empatiei.”
Mă plimb nostalgică prin acelaşi liceu dăruitor de înţelepciune şi idealuri. O melodie mai lipseşte acestui decor, îngânată de vibraţia mersului, alintul privirii şi tăcere. Dacă nu aveam în faţa mea, astfel de modele făuritoare de înţelepciune, nu avea să ajung niciodată a vă povesti istorioara mea.
M-am încadrat în activitatea pedagogică din anul 2009, fiind surprinsă de zâmbetele calde şi răzleţe de pe fețele elevilor mei. Ce scumpă mi sa părut floarea dăruită, şi… cu nici o emoţie din lume nu se compară acele emoţii avute în timpul primei lecţii în faţa elevilor. Întotdeauna caut să aduc ceva nou, ceva ce eu aş fi dorit să am la acea vârstă frumoasă. Noi tehnici şi metode de învăţare, care par să cerşească din pauze, pentru că sunt atât de atractive şi interesante, încât elevii uită şi de repaos.
Fişe colorate, bileţele, placate, tabele, baghete…. Toate mă ajută să-i transfer pe elevi într-o lume frumoasă a limbii şi literaturii române, unde depun dragoste şi suflet în lecţiile predate, dând parcă viaţă unor pagini, altfel inerte, din manual.

Mulțumesc din suflet tuturor colegilor, elevilor, care mi-au fost sprijin și încurajare în orice activitate. Datorită susținerii și încrederii pe care o au în mine, am devenit ceea ce sunt!


Albul toamnei târzii

Albul iernii se aşterne lin peste covorul tomnatic de noiembrie. Se-aşterne uşor şi fără zgomot, îţi mângâie părul şi îţi răsfaţă pielea, îţi gâdilă faţa şi îţi umezeşte buzele, îţi pătrunde în suflet şi îţi scoate la suprafaţă sentimentele pure şi inocente din vremea când erai doar un copil. Sunt doar primii fulgi de nea!!! Este bucuria de a vedea totul în alb şi parcă lumea pare mai curată… parcă…:D

Se văd nasurile copiilor printre florile de gheaţă prinse pe geamurile aburite şi reci. Au pregătit chiar şi săniuţele pentru dealul de la poalele pădurii. Nu e mai mare bucurie pentru ei decât aceşti fulgi de nea!

O adevărată sărbătoare în suflet …

„ Vă chem pe voi ca să petrecem,

Ne cântă iarna veselă-n prag.

Iarna mi-e sufletul curat,

Mai alb,

Îl simt mare, bun şi cald. „